Nu-i țară ca România. Cică suntem norocoși că trăim într-o țara și cu munte și cu mare, și cu oameni buni și mediocri, temperată în toate cele. Mă rog, știți textul. Faci ce faci și tot ajungi să vorbești despre obiceiurile neamului de te dor urechile. Românașul se bucură că găsește din ce în ce mai multe locuri dichisite, de obicei cu băutură și cu mâncare destul de variate.
O infecție.
România are un status infect. Priviți și spuneți-mi ce tratamente se mai pot aplica celor care au fost contaminați (infectați) de năravuri. De la industrie la servicii, de la business la educație, de la politic la cultură și religie au dat dovadă că sunt imuni la ”rețete„ de vindecare a năravurilor, ci din contră, au dezvoltat mutații, fiind condamnați la o veșnică detoxifiere.
Inainte de a discuta despre cum facem „revitalizarea“, ar trebui sa ne intrebăm însă „de ce aceste zone au devenit infecte“. O intrebare inutilă?
Oamenii se schimbă din funcții, rolurile își modifică raportul de putere dintre ele, dând naștere unor noi constelații caleidoscopice. Și, în general, se uită tot. S-a uitat ce a făcut Iliescu, nimeni nu l-a tras la răspundere. O să se uite și cum chinuie Băsescu democrația, când nu va mai fi. Și poate, în cazul lor, protagonistii au dreptate să stea liniștiți. Dar am o dilemă. Ăștia mai tineri nu se gândesc că vom trăi in acelaș sat/stat încă vreo cateva zeci de ani?
Statusul națiunii e trist. Încerc să-l desenez cât de bine pot. Dacă o națiune e un organism, diferitele categorii sunt diferite organe formate din celule care dau cu chipiul de pământ, iar cei care gândesc constituie nucleul fiecăreia, ei atunci conducerea statului produce un cancer. Lasa celulele să crească chiar cum vor, în numele populismului, omorând din fașă orice încercare de ordine și, în cele din urmă, distrugând întregul organism. Voturile sunt un rating. Iar unii politicieni știu că cea mai mare audiență o fac poalele în cap.
Suntem toți meșteri de gură și răi de faptă. Uite de ce societatea românească nu va putea oferi condiții superioare de viață socială, economică, culturală, politică etc. ne lipsește abilitatea de a forma aptitudini și caractere cerute. Din cauza aceasta trecem foarte adesea prin adevărate crize de caracter. La fiecare doi-trei ani avem câte o criză de caracter, condamnați la o veșnică agitare.
